Atracții turistice

Cetatea Neamț (cunoscută impropriu sub titulatura Cetatea Neamțului) este o cetate medievală din Moldova, aflată la marginea de nord-vest a orașului Târgu Neamț (în nord-estul României). Ea se află localizată pe stânca Timuș de pe Culmii Pleșului (numită și Dealul Cetății), la o altitudine de 480 m și la o înălțime de 80 m față de nivelul apei Neamțului. De aici, străjuia valea Moldovei și a Siretului, ca și drumul care trecea peste munte în Transilvania.

Casa memorială Veronica Micle a fost construită în anul 1834, din lemn și cărămidă, în cel mai autentic stil românesc, cu tindă și trei încăperi la stradă. Ea se află în vechiul centru al orașului Târgu Neamț, nu departe de Cetatea Neamț.Părinții Veronicăi Micle proveneau din zona Năsăudului. Tatăl Veronicăi, cizmarul Ilie Câmpeanu, a participat la Revoluția din 1848, murind la puțină vreme. Din cauza prigoanei austro-ungare, mama Veronicăi, Ana Câmpeanu, a trecut munții în Principatul Moldova împreună cu un fiu de numai doi ani și cu o fiică abia născută. Vernica Micle s-a născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Ana Câmpeanu a cumpărat această casă din Târgu Neamț, la 10 august 1850, cu 100 de galbeni.eronia Micle a copilărit în această casă. În anul 1852, familia Câmpeanu s-a mutat la Iași. După ce s-a măritat la vârsta de 14 ani cu profesorul Ștefan Micle, Veronica venea deseori aici în vizită la mama sa. Îmbătrânind, mama poetei s-a călugărit la Mănăstirea Văratec și a lăsat casa fiicei sale.

Casa Memorială „Mihail Sadoveanu” este un muzeu județean din Vânători-Neamț. Muzeul dedicat scriitorului Mihail Sadoveanu a fost înființat în 1964 - 1966 de către Muzeul Literaturii Române din București, cu sprijinul familiei Sadoveanu. Inaugurat în august 1966, este trecut în administrația Complexului Muzeal Neamț în 1970. A revenit în administrația Muzeului Literaturii Române din București la 1 ianuarie 1994. Scriitorul a locuit în clădirea actualului muzeu în perioada 1944 - 1961, fiind reședința sa de vară. Clădirea a fost construită în 1937 de către mitropolitul Visarion Puiu, cu destinația de palat arhieresc. După ce a devenit casă de oaspeți este pusă la dispoziția scriitorului Mihail Sadoveanu în 1944 și cedată spre folosință pe viață în 1949. Casa a fost donată statului pe timp nelimitat pentru a fi folosită ca muzeu. A fost restaurată între 1964 - 1966. Muzeul păstrează ambianța de epocă și expune obiecte memoriale: portretele părinților, portret și bust ale scriitorului, o icoană din secolul al XVIII-lea, o masă florentină, un șah de fildeș, pianul, sabia de samurai, obiecte de vânătoare și pescuit, cărți (Biblioteca roz - 75 volume, 61 ediții princeps); volume de documente istorice.

O primă expoziţie muzeală în Târgu Neamţ a luat fiinţă în anul 1940, ca urmare a cercetărilor arheologice efectuate la Cetatea Neamţ. Amintita expoziţie, intitulată ,,Muzeul Cetăţii Neamţ”, a fost organizată în cadrul Şcolii nr. 2 şi se poate afirma că atunci s-au pus bazele primului muzeu de istorie din localitate.

Din nefericire, în anul 1944, cea mai mare parte a colecţiei respective s-a risipit şi abia în 1957 se reia proiectul amenajării unui muzeu. Pentru că atunci se împlineau 500 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ştefan cel Mare, s-a considerat necesar ca respectivul eveniment să fie celebrat şi prin înfiinţarea unor expoziţii cu caracter muzeal. Realizarea acestora a fost încredinţată prof. D. Constantinescu, care pune bazele a două muzee: Muzeul Cetăţii Neamţ şi Muzeul raional ,,Ştefan cel Mare” Târgu Neamţ. Cu toată voinţa şi puterea de muncă de care a dat dovadă prof. D. Constantinescu, instituţiile muzeale vor cunoaşte numeroase momente de ,,reorganizare”, datorită faptului că au fost mutate în diferite locaţii.

Deşi la început a avut caracter mixt, profilul Muzeul Raional ,,Ştefan cel Mare” Târgu Neamţ se va axa ulterior pe istorie, cu o expoziţie de bază care fusese constituită din diverse piese arheologice provenite de la Cetatea Neamţ şi din binecunoscutul sit de la Târpeşti.

După pensionarea prof. D. Constantinescu, la conducerea muzeului a venit Cecilia Andrei, dar pentru o scurtă perioadă de timp, din 1961 până în 1964, când director al instituţiei va fi numit Alexandru Artimon.

Aşa cum o arată documentele de arhivă, se pare că din nou a fost schimbat sediul muzeului, iar expoziţia de bază a fost reorganizată. Cu toate acestea, merită menţionată bogata activitate arheologică desfăşurată în acei ani, când au fost efectuate cercetări în mai multe situri reprezentative pentru zona de nord-est a judeţului Neamţ.

Din 1967 până în 1975 director a fost prof. Ilie Untaru care se va implica destul de mult în activitatea muzeografică, dar a avut şi importante contribuţii pe plan arheologic, participând la săpături pe unele şantiere binecunoscute, cum au fost cele de la Târgu Neamţ, Davideni, Petricani, Nemţişor.

După 1975, vreme de trei ani a fost director prof. Gavril Luca, pentru că în 1978 muzeul va intra în componenţa Complexului Muzeal Judeţean Neamţ. După 1978, prof. Gavril Luca a continuat să activeze ca muzeograf la această instituţie până în 1985, timp în care a vernisat mai multe expoziţii temporare.

Din 1976 muzeul este transferat într-un nou sediu, în fosta Şcoală Domnească, a cărei construcţie a început în 1852 din iniţiativa domnitorului Grigore Alexandru Ghica. Noua expoziţie a fost inaugurată la 1 decembrie 1978.

În perioada 1985-1986 expoziţia de bază a fost reorganizată şi s-a axat pe meşteşugurile tradiţionale din zona de nord-est a judeţului Neamţ. Din acel moment profilul muzeului va fi de istorie şi etnografie.

Actuala expoziţie permanentă a fost deschisă în 2012 şi aduce în prim plan atât aspecte de ordin istoric şi arheologic, dar şi un bogat patrimoniu etnografic specific zonei submontane a Neamţului. Structura expoziţiei, modul de etalare, materialul ilustrativ şi cel tridimensional constituie doar câteva dintre elementele de atractivitate ale noului proiect muzeal.

Casa memorială Alexandru Vlahuță de la Agapia este un muzeu memorial înființat în casa în care a locuit scriitorul Alexandru Vlahuță (1858-1919) în apropiere de Mănăstirea Agapia (județul Neamț). Casa a fost construită din lemn în anul 1885. Casa scriitorului Alexandru Vlahuță de la Mănăstirea Agapia se află pe Lista Monumentelor Istorice din județul Neamț din anul 2004, având codul NT-II-m-B-10628.În anul 1880, după ce a rămas văduvă, sora lui Vlahuță, Elisabeta Străjescu (1850-1925), s-a călugărit la Mănăstirea Agapia. Zece ani mai târziu, în 1890, s-au călugărit și părinții săi cu numele de Elisabeta și Nectarie, apoi și un frate mai mic, cu numele de Mardarie.

Casa memorială Alexandru Vlahuță de la Agapia este un muzeu memorial înființat în casa în care a locuit scriitorul Alexandru Vlahuță (1858-1919) în apropiere de Mănăstirea Agapia (județul Neamț). Casa a fost construită din lemn în anul 1885. Casa scriitorului Alexandru Vlahuță de la Mănăstirea Agapia se află pe Lista Monumentelor Istorice din județul Neamț din anul 2004, având codul NT-II-m-B-10628.În anul 1880, după ce a rămas văduvă, sora lui Vlahuță, Elisabeta Străjescu (1850-1925), s-a călugărit la Mănăstirea Agapia. Zece ani mai târziu, în 1890, s-au călugărit și părinții săi cu numele de Elisabeta și Nectarie, apoi și un frate mai mic, cu numele de Mardarie.

Băile Oglinzi (sau Oglinzi) este o stațiune pre-montană aflată în apropiere de orașul Târgu Neamț, județul Neamț. Stațiunea Oglinzi este situată într-o microdepresiune din sud-estul Culmii Pleșului. Zona este cunoscută și ca Poiana Dăscăliței și se află la 480 de metri altitudine, la marginea unor păduri de brazi și foioase.Stațiunea dispune de un restaurant select, o terasă, un bar, locuri de joacă, 5 corpuri de vile și de un drum modernizat până în centrul orașului. Este unul dintre principalele obiective turistice din zonă.Izvoarele cu apă minerală din împrejurimi sunt folosite încă din anii 1850, când au fost analizate pentru prima oară.În 1888, prof. Petru Poni, a analizat chimic apele clorurosodice și a stabilit eficacitatea acestora pentru efectuarea unor tratamente balneare.Băile Oglinzi au fost date în folosință în 1893. La acea vreme, acolo exista o clădire pentru băi și dușuri și o alta numită Castelul Apelor, în care se aflau mașina de abur și două rezervoare.Apele terapeutice de la Oglinzi sunt clorurate, sodice, sulfatate, bromo-iodurate, cu o mineralizație totală până aproape de saturație și tratează.

Băile – care sunt situate la o altitudine de 475 m, sunt cunoscută pentru apele minerale clorurate, sulfatate, iodate, bromurate cu o concentrație mare de săruri. Între factorii de cură se evidențiază, de asemenea, microclimatul specific zonei colinare, cu o circulație atmosferică moderată și fără temperaturi excesive. Aerul este bogat în ioni negativi, este ozonat, iar bioclimatul este sedativ, de cruțare.Apele minerale din stațiunea Bălțătești sunt indicate în tratamentul unor afecțiuni ale aparatului locomotor, afecțiuni vasculare periferice, afecțiuni ale sistemului nervos și ginecologice, precum și în afecțiuni asociate: respiratorii, dermatologice, endocrine și profesionale

Parcul Natural Vânători-Neamț este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a V-a IUCN (parc natural), situată în nord-estul României în nordul județului Neamț spre limita cu județul Suceava.Parcul natural Vânători-Neamț (30.818 ha) a fost înființat în anul 1999, urmând ca anul următor să fie declarat arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate). Acesta se suprapune sitului de importanță comunitară și ariei de protecție specială avifaunistică omonime și include trei rezervațiile naturale de interes național: Pădurea de Argint, Codrii de Aramă și Rezervația de zimbri și faună carpatină Dragoș Vodă.

În partea de nord-est a județului Neamț, la sud-est de orașul Târgu Neamț, se află comuna Petricani, așezata în depresiunea Neamțului, străbătută de râul Topoliţa și având în componența sa cinci sate: Răbâia, Petricani, Boiștea, Țolici și Târpești.

Atestarea documentară a satului Târpeşti este destul de târzie faţă de celelalte sate ale comunei Petricani, însă rădăcinile aşezării sunt mult mai vechi (mileniile IV-III Î.H. – epoca culturii Cucuteni – Tripolie).

Izvoarele orale ne spun ca satul Târpeşti, la început se numea Bodăieşti. Era format din 30-40 de case construite în punctul numit astăzi “Ţarna Mare”, la “Râpa lui Bodai”. Cam prin a doua parte a sec. XVI, un grup de ardeleni conduşi de Târpea au venit cu turmele lor de oi şi s-au stabilit în zonă. Ulterior cei trei feciori ai lui Târpea s-au aşezat fiecare în câte o parte a satului întemeind astfel o comunitate umana ce avea să ia numele de Târpeşti. Prima atestare documentară apare în anul 1586, aprilie 17, când domnitorul Petru Schiopul dă carte lui Pavel Slujnicer să stăpânească Târpeştiul pe care i l-a dat în schimbul satului Săveşti, făcut danie mănăstirii Probota.

Muzeul de Etnografie Vasile Găman, clădire ce are aspectul unei case tradiționale specifică acestor locuri. Colecția expusă cuprinde aproximativ 3000 de piese confecționate sau colectate de-a lungul vremii. Încă de când ajungi în fața muzeului, poarta de intrare îți face posibilă ,,întâlnirea” cu Burebista, Decebal, Traian, Ștefan cel Mare, Dragoș Vodă și Mihai Viteazul, chipurile acestora fiind atent sculptate pe o hartă a României. Dacă îți dorești să vezi câte ceva din modul de viață din satul românesc tradițional, obiectele expuse aici îți vor satisface curiozitățile. Dintre acestea menționăm: unelte agricole foarte vechi, măști și vase de ceramică, manuscrise, icoane pictate pe lemn, costume populare.

Născut în anul 1936, Vasile Găman este o prezență specială a destinației noastre. Vizita acestui muzeu, este o experiență unică, nu doar prin multitudinea de obiecte și amintiri ale trecutului, dar și datorită prezenței pasionatului meșter popular.

Grelele amintiri ale copilăriei trăite în perioada celui de-al II-lea Război Mondial sunt surse de inspirație și conștientizare.

S-a dedicat în totalitate lucrului în lemn și colecționării de obiecte și unelte care amintesc de viața satului românesc, iar prin munca sa de-o viață, a reușit să amenajeze o expoziție diversă și complexă într-o casă muzeu.

Meșterul popular Vasile Găman a transformat casa străbunicilor săi, o casă de peste 200 de ani, într-un veritabil muzeu și o dovadă a existenței patriotismului local. Muzeul conține o colecție extensivă de obiecte originale, specifice plaiurilor moldovenești și multe obiecte din lemn, lucrate de către meșterul nemțean, dar și costume populare, jurnale de război, unelte agricole foarte vechi, măști și vase din ceramic, manuscrise și multe alte obiecte ce au aparținut soldaților căzuți pe fronturile din județul Neamț.

În partea de nord-est a județului Neamț, la sud-est de orașul Târgu Neamț, se află comuna Petricani, așezata în depresiunea Neamțului, străbătută de râul Topoliţa și având în componența sa cinci sate: Răbâia, Petricani, Boiștea, Țolici și Târpești.

Atestarea documentară a satului Târpeşti este destul de târzie faţă de celelalte sate ale comunei Petricani, însă rădăcinile aşezării sunt mult mai vechi (mileniile IV-III Î.H. – epoca culturii Cucuteni – Tripolie).

Izvoarele orale ne spun ca satul Târpeşti, la început se numea Bodăieşti. Era format din 30-40 de case construite în punctul numit astăzi “Ţarna Mare”, la “Râpa lui Bodai”. Cam prin a doua parte a sec. XVI, un grup de ardeleni conduşi de Târpea au venit cu turmele lor de oi şi s-au stabilit în zonă. Ulterior cei trei feciori ai lui Târpea s-au aşezat fiecare în câte o parte a satului întemeind astfel o comunitate umana ce avea să ia numele de Târpeşti. Prima atestare documentară apare în anul 1586, aprilie 17, când domnitorul Petru Schiopul dă carte lui Pavel Slujnicer să stăpânească Târpeştiul pe care i l-a dat în schimbul satului Săveşti, făcut danie mănăstirii Probota.

În comuna Crăcăoani, Neamț, la Mitocu Bălan o parte a unei gospodării tradiționale a fost transformată într-un muzeu de etnografie la inițiativa unei iubitoare a locurilor natale, și din respect față de tradițiile populare. Spațiul special amenajat, cu două încăperi, prezintă diverse obiecte utilizate pe lângă casă în acest sat de munte. Fiecare obiect ce este inclus în expoziție are o poveste. Piesa de rezistență este lada cu zestre unde au fost păstrate costumele populare foarte vechi, autentice ale familiei ce deține muzeul.

Aici se pot observa icoane vechi de peste 100 de ani, un vechi pat de lemn de nuc, stative de țesut, vârtelniță, furcă cu lână, și fusul, covoare tradiționale, fier de călcat cu jar, sau fotografii de familie în care sunt exemplificate obiceiurile specifice acelei perioade.

Construită într-o oază de liniște, Mănăstirea Dobru este prima biserică pe stil vechi înălțată într-o comună din România. Noua biserică și așezare este construită după anul 1989, însă locația a fost folosită pentru rugăciune din anii 40. A fost distrusă de mai multe ori din cauza conflictelor între biserica pe stil vechi și stil nou, iar după anul 1989 s-a așezat liniștea pe această mănăstire înconjurată de brazi înalți ca de o cetate de cetină verde.

A fost pe rând adăpost pentru călugări alungați din larve nemțene și sucevene care nu au primit schimbarea calendarului din 1924, schit, iar ulterior a devenit mănăstire.

Mănăstirea ne întâmpină cu chilii mărunte și curate, cu arhitectură tradițională, o biserică mică din lemn și biserica nouă. Cu alte cuvinte, în inima Ținutului Zimbrului, pe meleaguri parcă desprinse din povești, ne așteaptă să-i trecem pragul Mănăstirea pe stil vechi Dobru, locul unde te bucuri de liniște și dragoste pentru credința ortodoxă.

Mănăstirea Agapia (denumită și Mănăstirea Agapia Nouă pentru diferențiere de Schitul Agapia Veche) este o mănăstire ortodoxă de maici din România, situată pe valea pârâului Agapia, la o distanță de 9 km de orașul Târgu Neamț. Ea se află amplasată în mijlocul unei păduri, la o distanță de 3 km de satul Agapia (județul Neamț). Este una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din România, având 300-400 maici și aflându-se pe locul doi ca populație după Mănăstirea Văratec.

Mănăstirea Văratec este o mănăstire ortodoxă de maici din România, situată într-o poiană de la poalele munților, în satul Văratec din comuna Agapia (județul Neamț), la o distanță de 12 km de orașul Târgu Neamț și la 40 km de municipiul Piatra-Neamț. Este cea mai mare mănăstire de maici din România, aici viețuind peste 400 maici.

Mănăstirea a fost fondată în anul 1785 de către schimonahia Olimpiada, împreună cu duhovnicul Iosif. În această lucrare, maica Olimpiada a fost sfătuită și îndrumată de Paisie Velicicovschi, starețul Mănăstirii Neamț. Trecută sub administrarea Mănăstirii Agapia din apropiere, Mănăstirea Văratec a devenit mănăstire independentă în anul 1839.

Ziduri masive din piatră închid o incintă unde se află Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (biserica principală), stăreția și clădirile administrative (aflate în clădirile de pe latura nordică a incintei) și Muzeul mănăstirii, unde fusese anterior Atelierul "Regina Maria" (aflat în clădirea de pe latura sudică). Incinta monahală este înconjurată de satul mănăstiresc, alcătuit din casele tradiționale țărănești unde locuiesc maicile și care se înșiră pe ulițe înguste.

Mănăstirea Neamț este o mănăstire ortodoxă de călugări din România, situată în comuna Vânători-Neamț, satul Mănăstirea Neamț, județul Neamț. Este cel mai mare și mai vechi așezământ monahal din Moldova, fiind declarat monument istoric (cod LMI NT-II-a-A-10629).

Mănăstirea este atestată documentar din 1407, însă rădăcinile în timp ale activității monahale se întind până în veacul al XII-lea. Ctitorirea mănăstirii îi este atribuită voievodului Petru I Mușat (1375-1391), care a construit aici prima biserică din piatră, astăzi dispărută. Pe amplasamentul mănăstirii existase însă o bisericuță și mai veche, din lemn, numită Biserica Albă, construită de monahi cu un secol înainte. Biserica actuală din incinta mănăstirii a fost ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare la sfârșitul secolului al XV-lea și are hramul Înălțarea Domnului.

Mănăstirea Secu este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Pipirig, județul Neamț.

Mănăstirea Secu a fost construită în anul 1602 cu sprijinul lui Ioan Mogîldea (vornic) și lui Nestor Ureche, mare vornic al Țării de Jos, tatăl cunoscutului cronicar Grigore Ureche, pe locul unei mici sihăstrii numită „Schitul lui Zosim”, fondat la 1564. În prezent este monument istoric cu codul NT-II-a-A-10735.

Manastirea Secu este o asezare monahala care dainuie de peste 500 de ani si este una dintre cele mai vechi manastiri din Neamt. Primul schit a fost ridicat in anul 1530, iar Domnitorul Petru Rares (1527-1546) a cladit biserica Schitului Zosima pe locul actualei biserici a cimitirului manastirii. Constructiile care se afla astazi in cadrul complexului manastiresc de la Secu au fost construite, incepand cu anul 1602, de catre vornicul Nestor Ureche. Pelerinii pot vizita muzeul manastirii numit Colectia de obiecte bisericesti de la Manastirea Secu.

In interiorul complexului monahal de la Secu se afla si doua paraclise: paraclisul “Adormirii Maicii Domnului” si paraclisul “Sf Nicolae”, ce pot fi vizitate de pelerini. In Paraclisul “Adormirii Maicii Domnului” se gasesc si raclele cu osemintele a doi duhovnici renumiti Ieroschimonahul Vichentie Malau si Ieroschimonahul Antim Gaina

Cea mai de pret icoana a Manastirii Secu  este Icoana Maicii Domnului din biserica mare, icoana care a fost oferita in anul 1647 de catre domnitorul Vasile Lupu ca semn de pretuire deosebita fata de Mitropolitul Varlaam. Icoana a fost adusa din Insula Cipru si este cunoscuta sub denumirea de Icoana Cipriota de la Manastirea Secu.

Mănăstirea Sihăstria este o mănăstire ortodoxă de călugări, cu hramul Nașterea Maicii Domnului, situată în partea de nord a județului Neamț, la 22 km de orașul Târgu Neamț, pe șoseaua ce duce spre Pipirig-Vatra Dornei.

Prima ctitorire a avut loc în anul 1655 de către sihastrul Atanasie împreună cu șapte ucenici de-ai săi. Vremurile grele care au urmat au dus la ruinarea bisericii și de aceea, în 1734, episcopul Ghedeon al Romanului a ridicat o nouă biserică, din piatră, pe locul celei vechi. Edificiul este construit în stil clasic moldovenesc.

Istoria zbuciumată a acestor locuri a influențat și dezvoltarea mănăstirii, care a avut mult de suferit în decursul vremurilor. După distrugerile din anul 1821, când a fost incendiată de turci, a fost refăcută în 1824, cu sprijinul mitropolitului Veniamin Costachi. Mănăstirea a atras vizitatori din toată România ce veneau la părintele arhimandrit Cleopa, care a fost unul dintre cei mai apreciați preoți la acea vreme. El a murit în anul 1998, în urma să rămânând 16 volume de învățături într-o colecție intitulată Ne vorbește părintele Cleopa. La mănăstirea Sihăstria se vizitează cimitirul mănăstirii, și schitul Sfântul Cleopa. Vizitatorii pot rămâne peste noapte în sala de dormit, iar masa o pot servi din sala meselor. Cei care doresc se pot spovedi la un preot din apropierea clopotniței.

Mănăstirea Sihla (sau Schitul Sihla) este o mănăstire ortodoxă din sec. XVIII-XIX, care se află la 1000 m altitudine într-o zonă stâncoasă a Obcinei Sihlei din Munții Stânișoarei, pe drumul forestier care leagă satul Agapia de mănăstirile Sihăstria si Secu. În apropierea Mănăstirei se află peștera în care, în secolul al XVII-lea, a trăit Cuvioasa Teodora, fiica lui Joldea Armașu de la Cetatea Neamțului, cea care va fi cunoscută în lumea ortodoxă drept Sfânta Teodora de la Sihla.

Ansamblul este alcătuit din biserica de lemn „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” (cod LMI NT-II-a-B-10584.01) și biserica de lemn „Schimbarea la Față” (cod LMI NT-II-a-B-10584.02)

La 6 Km de şoseaua Crăcăoanilor, ce leagă oraşele Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ, la capătul pitoreştii văi a pârâului cu acelaşi nume (Horaiţa), într-o poiană înclinată, înconjurată de subcarpaţii Munţilor Stânişoarei, la 660 m altitudine, se găseşte mănăstirea Horaiţa. Ea a luat fiinţă în prima jumătate a sec. XIX. Între anii 1822 - 1824, cuviosul părinte Irinarh Roseti (1771-1859), călugăr cu metania din mănăstirea Neamţ, cu binecuvântarea şi aportul substanţial al Mitropolitului Veniamin Costachi (1803-1842) al Moldovei, în urma unei revelaţii dumnezeieşti, ridica prima biserică - din lemn - a mănăstirii cu hramul "Pogorârea Duhului Sfânt". Înfiinţarea şi consolidarea mănăstirii au fost sprijinite şi de domnitorii Ioan Sandu Sturza (1822-1828) şi Mihail Sturza (1834-1839) ai Moldovei. Primul i-a dat hrisovul la întemeiere, cel de-al doilea i-a legitimat existenţa integrând-o între lăcaşurile bugetare ale ţării.

Ținutul Zimbrului este locul unde natura, spiritualitatea, cultura și tradițiile coexistă și se îmbină într-un mod armonios.  Destinația ecoturistică se suprapune peste Parcul Natural Vânători Neamț, orașul Târgu Neamț, comunele Agapia, Bălțătești, Crăcăoani și Vânători Neamț. Este singurul loc în Europa unde zimbrul poate fi întâlnit în libertate, semilibertate și captivitate în același timp.

Pentru arii protejate, case memoriale, muzee, sate mănăstirești, mănăstiri, istori și cultură, Cetatea Neamț, centru de vizitare, trasee cicloturism, trasee drumeții, trasee de relaxare și sport, safari cu zimbri și cazare și masă   APASĂ AICI/CLICK AICI (hartă interactivă).